Chirurgie generală

clinica-medicala-decontare-casmb
Chirurgia generală este specialitatea medicală care se ocupă cu o gamă largă de afecțiuni ce necesită tratament chirurgical. În cadrul clinicii iLife, specialiștii noștri pot efectua consultații și tratamente de mică chirurgie. Acestea sunt intervenții chirurgicale ușoare, care nu impun spitalizarea pacientului, precum și diagnosticul pre-chirurgical al unei variate arii de afecțiuni ale sistemului digestiv, respirator, afecțiuni ale organelor interne etc.

Tratamentul hemoroizilor se efectuează prin intervenție chirurgicală în cazul pacienților care nu răspund la tratamentele non – chirurgicale și care au nevoie de ameliorarea pe termen lung a hemoroizilor. Intervenții chirurgicale se adresează acelor pacienți care se confruntă cu hemoroizi mari, care sunt dureroși și sângerează. Prin intermediul hemoroidectomiei, medicul efectuează mai multe incizii la nivelul anusului, pentru a îndepărta hemoroizii.

Tratamentul fisurilor anale prin intervenție chirurgicală se adresează pacienților care nu reactionează la tratamentul conservator. Fisura anală este o leziune a mucoasei canalului anal, este situată în general în zona posterioară a anusului și apare cel mai frecvent ca o cauza a constipației. Se manifestă în principal prin durere anală, sub forma de arsură și sângerare, cu tendința de cronicizare și poate evolua spre alte complicații. Încă de la primele simptome, este recomandat să vă adresați unui medic specialist, pentru stabilirea unui diagnostic și a formei celei mai adecvate de tratament.

Abcesele se pot forma oriunde în organism și sunt caracterizate printr-o cantitate de materie lichidă, cu consistență vâscoasă, care se acumulează într-o cavitate a corpului. Abcesele rezultă în urma necrozării unor celule și țesuturi, în urma unor infecții. Pentru tratarea abceselor se intervine în funcție de gravitate și de localizare, cu atât mai rapid cu cât se regăsesc la nivelul unor organe vitale. Astfel, anumite abcese necesită intervenție chirurgicală, pentru a putea fi indepărtate.

Infecțiile postprocedurale sunt acele infecții pe care pacientul le contractează atunci când este spitalizat sau atunci când este primită ingrijirea medicală în condiții de ambulator. În anumite cazuri, este nevoie ca aceste infecții să fie tratate prin intervenții chirurgicale.

Pe lângă aceste servicii, clinica iLife oferă o gamă largă de servicii de chirurgie generală, în diferite domenii medicale.

 

Proceduri

  • Tratamentul hemoroizilor
  • Fisuri anale
  • Abcese
  • Infecții post-procedurale
  • Diagnosticare și planificare preoperatorie
  • Endoscopie digestiva superioara și inferioara
  • Biopsii endoscopice
  • Polipectomii
  • Teste H. Pilory
  • Cura hemoroizilor procedeu minim invaziv